Electroşocuri

Dacă ar fi să-mi aduc aminte când am auzit prima oară de efectul de seră, emisii de CO₂, distrugerea stratului de ozon şi de efectul dezastruos al încălzirii globale, ar trebui să mă întorc în timp prin clasele gimnaziale. Cred că orele de limba engleză erau singurele la care luam contact cu asemenea noţiuni, probabil fiindcă manualele erau aduse din Anglia şi occidentalii puneau mai mult accent pe problemele ecologice. Totuşi în perioada aceea mi se părea apă de ploaie toată chestiunea aceasta cu poluarea şi “mişcarea verde”.

Timpul a trecut şi problema s-a acutizat, atingând anul acesta apogeul mediatizării sale, moment în care s-a creat în sfârşit un val puternic de opinie, dornic să lupte pentru promovarea surselor de energie alternativa, reducerea emisiilor de CO₂, pe scurt să lupte împotriva încălzirii globale a planetei. În continuare voi incerca să fac o sinteză a fenomenului pe plan global. Ecologiştii pe care îi înjură toţi oamenii politici precum şi anumiţi afacerişti, considerându-i de multe ori ca nişte ghimpi în coaste, meniţi să le pună beţe în roate la construirea vreunei noi rafinării de petrol sau în cazul vreunei defrişări, au continuat în toţi aceşti ani să îşi transmită mesajul, fără însă prea mari succese, lovindu-se de fiecare dată de un zid de ignoranţă. Ce s-a schimbat în aceşti ultimi ani sunt cercetările ştiinţifice în domeniu, care s-au intensificat. Vocile cercetătorilor s-au făcut auzite în numeroase documentare prezentând o viziune sumbră asupra viitorului climateric al Terrei - un viitor destul de apropiat, estimându-se creşteri de temperatură de până la 10 grade până la sfârşitul acestui secol. Fiind la capitolul descoperiri ştiinţifice şi documentare să trecem scurt în revistă câteva dintre ele.

Poate cel mai mediatizat documentar din istoria cinematografiei este recentul An Inconvenient Truth al fostului candidat la Casa Alba, democratul Al Gore. Filmul care prezintă într-un limbaj cât mai simplificat, pe înţelesul americanului obişnuit, fenomenul încălzirii globale şi necesitatea reducerii emisiilor de CO₂, a obţinut premiul Academiei Americane de Film (Oscar) pentru cel mai bun documentar de lung metraj, iar melodia de pe coloana sa sonoră (“I need to wake up” – Melissa Etheridge) premiul pentru cea mai bună melodie dintr-un film. De altfel, întreaga ceremonie a Oscarurilor de anul acesta a fost dominată de mişcarea “verde” lansată de Al Gore. Fostul vicepreşedinte mizează pe convingerea clasei politice americane de a lua măsuri clare în privinţa reducerii emisiilor de CO₂, nefiind la prima confruntare cu Congresul american pe această temă. Filmul subliniază prin grafice creşterile concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă, înregistrările din ultimii ani depăşind cu mult orice altă concentraţie înregistrată în istoria planetei.

Un alt documentar revelator, mult mai puţin mediatizat (personal l-am depistat pe internet dintr-o întâmplare) este filmul realizat de BBC despre un fenomen recent descoperit numit în engleză Global Dimming. Existenţa acestui fenomen, cu efecte opuse încălzirii globale, a fost dovedită în ultimii 2 ani prin desfăşurarea unor proiecte multinaţionale de măsurători meteorologice în valoare de milioane de dolari. A privi fenomenul Global Warming fără complementarul Global Dimming reprezintă o greşeală fatală. Pe scurt cel de-al doilea fenomen se referă la scăderea energiei solare care ajunge la suprafaţa pământului. Măsurătorile au arătat că energia Soarelui care străbate atmosfera a scăzut cu mai mult de 10% în ultimele decenii. Cauzele se regăsesc tot în poluarea care contribuie la modificarea structurii norilor, implicit a ciclurilor climaterice ale planetei. Poluarea produsă de arderea combustibililor, gazelor de eşapament provenite de la maşini, a jeturilor lăsate de avioane etc. se compune, conform cercetărilor, din 2 componente: gaze invizibile care contribuie la efectul de seră şi particulele de praf (vizibile) care contribuie la fenomenul de dimming. Particulele poluante modifică structura norilor, făcându-i să reflecte mult mai multă energie solară înapoi în cosmos. Pe baza fenomenului de Global Dimming s-a explicat seceta din anii ‘80 din Etiopia, care a provocat o foamete de dimensiuni biblice în plin secol 20. S-au estimat 1 milion de morţi şi multe alte milioane de victime. Ultimele descoperiri ştiinţifice au identificat cauza acestei secete prelungite de 2 decenii, în influenţa nefastă a poluării emise de Europa de Vest şi America de Nord care a dus la dereglarea musonului aducător de ploaie în Africa. Concluzia este cutremurătoare: continentele puternic industrializate pot fi făcute direct responsabile pentru foametea din Africa lumii a III-a.

Documentarul BBC-ului mai arată alt lucru înfricoşător. Dacă scăderea nivelului de energie solară datorită poluării vizibile este mai mare decât se credea în trecut, înseamnă că şi efectele încălzirii globale sunt mai puternice. Cele 2 fenomene se opun, fiind amândouă dăunătoare. În ultimii ani statele din vestul Europei precum şi SUA au luat măsuri pentru diminuarea poluanţilor emişi prin arderea combustibililor, rezultând într-o calitate mai bună a aerului. Acest fapt a ajutat însă la scăderea fenomenului de global dimming, nereducând şi emisiile de CO₂ cauzatoare de global warming. Urmarea a fost catastrofică: creşteri ale temperaturilor, ajungându-se la cote grave în vara lui 2003, când s-au înregistrat incendii serioase în Portugalia, multe alte decese datorate caniculei în Franţa etc. Prin urmare, tratarea superficială a poluării de către guverne, prin controlarea numai a nivelului de “praf” şi neglijarea problemei de fond şi anume a nivelului de CO₂ poate duce la agravarea situaţiei climaterice.

Dincolo de Atlantic, în Marea Britanie, a apărut o altă mişcare cu acelaşi ţel cu al vicepreşedintelui american. De data aceasta, mişcarea a pornit din însăşi guvernul premierului Tony Blair. Sir Nicholas Stern, fost vicepreşedinte al Băncii Mondiale, reputat economist, a lansat pe 30 octombrie 2006 un studiu elaborat asupra impactului pe care schimbările climaterice viitoare îl vor avea asupra economiei mondiale. Stern Review a avut parte de susţinerea cabinetului Blair şi a fost primit cu aplauze de comunitatea europeană. Premierul britanic Tony Blair a declarat imediat după prezentarea raportului că acesta este cel mai important studiu dat publicităţii de către administraţia pe care o conduce. Dintre reacţiile provocate de acest raport merită menţionată cea a prof. Michael Grubb (Cambridge University): “Raportul Stern pune în sfârşit capăt disputei care a existat în ultimii 15 ani între îngrijorările oamenilor de ştiinţa şi teama de un colaps financiar ale multor economişti. Stern atrage atenţia asupra gravităţii problemei şi asupra urgenţei de a acţiona.” Pia Hansen (purtător de cuvânt al Comisiei Europene): “Comisia salută raportul lui Sir. Nicholas Stern. Este clar că se necesită acţiune imediată, iar Europa nu îşi permite să aşeze această problemă în categoria chestiunilor imposibil de rezolvat. Nu este o opţiune să aşteptăm şi să vedem, trebuie să acţionăm acum.”

Raportul propune semnarea unui nou acord de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi promovarea pe scară largă a surselor de energie ecologică. Nicholas Stern afirmă că precedentul acord de la Kyoto este depăşit şi că statele puternic industrializate trebuie să înţeleagă că acţiunile lor afectează întreagă planetă. Raportul propune investiţii majore în retehnologizarea marilor poluanţi, sugerând reducerea cotelor de emisii a gazelor cu efect de seră şi diminuarea defrişărilor. Aceste măsuri ar avea un cost total de un procent din produsul economic la nivel mondial dar ar salva, potrivit raportului, minim cinci la sută din economia viitoare. Statele UE au luat o serie de măsuri pentru încurajarea cetăţenilor şi a companiilor să investească în energii regenerabile. De exemplu, în Marea Britanie se acordă subvenţii pentru cetăţeni şi pentru companii, astfel încât aceştia să instaleze panouri solare, iar energia este utilizată pentru activităţile domestice. Energia solară este utilizată şi subvenţionată parţial în Spania, Grecia şi Suedia. În Germania energia eoliană este una dintre principalele surse de energie regenerabilă. Şi cele 10 state noi membre UE au adoptat diferite forme de promovare a utilizării energiei regenerabile. Energia produsă din surse regenerabile nu este poluantă şi este inepuizabila, pe termen mediu şi lung, iar costurile sale sunt mult reduse, în condiţiile în care preţul produselor petroliere creşte. Sursele regenerabile de energie asigură totodata creşterea siguranţei în alimentarea cu energie şi limitarea importului de resurse energetice.

Aşadar soluţia celei mai mari probleme cu care s-a confruntat vreodată această planetă stă în implementarea de surse de energie alternativă, nepoluante. Ştiinţa progresează în acest domeniu. Din păcate, descoperirile revoluţionare duc lipsă de mediatizare puternică şi de investiţii serioase pentru implementarea la scară largă a prototipurilor brevetate. Pe lângă cunoscutele surse alternative eoliene, solare, hidroenergetice etc., ştiinţa modernă a dezvăluit metode noi de generare a energiei electrice. Aşa numita Zero—Point Energy, considerată altădată o ficţiune crezută doar de fanii serialului Star-Trek captează din ce în ce mai multă atenţie, existând deja patente brevetate de generatoare care folosesc acest principiu, al sustragerii de energie din vid.

June 27th, 2007 | Category: Science, Visual | Subscribe to comments | Leave a comment | Trackback URL