E uimitor ce fac oamenii indragostiti sau, ca sa fiu mai exacta, oamenii care au dezvoltat o pasiune obsesiva pentru o persoana de sex opus. O astfel de persoana, considerand fals ca rezista la bautura, incepe sa-si dezvaluie pasiunea secreta primei persoane de sex opus pe care o considera sora/fratele sau. Concluzia care se desprinde de aici: e grav sa fi indragostit in secret de cineva si sa decizi sa-ti testezi limitele de suportabilitate la alcool. A doua zi nu poti sa speri decat ca persoana careia i te-ai confesat era suficient de lucida incat sa poti conta ca secretul tau e pe maini sigure. Ideal ar fi, evident, ca “confidentul” tau de betie sa se pastreze suficient de lucid incat sa poata pastra secretul. Riscul de a te imbata in aceste conditii ramane unul foarte mare.

[articol scris in stare de ebrietate, undeva la Pucioasa, unde am fost la randul meu “confidenta” altcuiva…]

Niste versuri intelepte, pe care poate ar trebui sa le ascultam mai des. Comentariile sunt de prisos.

My Way (Frank Sinatra)

“And now, the end is here
And so I face the final curtain
My friend, I’ll say it clear
I’ll state my case, of which I’m certain
I’ve lived a life that’s full
I traveled each and every highway
And more, much more than this, I did it my way

For what is a man, what has he got?
If not himself, then he has naught
To say the things he truly feels and not the words of one who kneels
The record shows I took the blows and did it my way!”

Ce ne mai aduce zâmbetul pe buze în această lume cenuşie şi amară? Ce ne mai întreţine speranţa? Răspunsul stă în puţinele poveşti cu happy-ending ce ne înconjoară. O dragoste la prima vedere, o iubire născută din suferinţă, o idilă izvorâtă din dispreţ… pasiuni rezultate în urma unor anevoioase schimbări de dispoziţie. Câteodată, pentru unii dintre noi, viaţa chiar bate filmul.

Caz 1.

Rătăceşti de nebună pe străzile Londrei, ruptă de picioare şi dorind cu disperare să bei un pahar de cola şi să poţi fuma în linişte o ţigară. Nimereşti într-un bar unde reuşeşti să-ţi potoleşti setea şi să-ţi astâmperi pofta de tutun. Stai de una singură într-un bar dintr-un oraş străin, înconjurată de englezi, descântându-ţi paharul ce s-a “îndoit” între timp cu whiskey. Nu-ţi trece prin mintea ta deprimată că viaţa urmează să ţi se schimbe radical în următoarele minute. Nu-ţi închipui că ceva te va “pocni” cu o forţă incredibilă în moalele capului. Tresari la auzul unor cuvinte non-englezeşti şi te înseninezi la identificarea limbii franceze în preajma ta. Surprizele plăcute abia încep. Privirea ţi se opreşte pe el: blond, înalt, ochi albaştri, sexy, deştept, crazy. Conversaţia începe să se lege, orele trec, prindeţi ultimul metrou şi ca să vezi… a doua zi vă treziţi amândoi în aceeaşi cameră de hotel, îndrăgostiţi până peste cap. Surpriza cu adevărat majoră vine peste ceva timp, când afli că el vrea să vină în Bucureşti să te vadă, pentru că moare de dorul tău. Ai înroşit telefonul şi messengerul, precum şi site-urile de rezervări de bilete de avion pentru Londra…

Totul s-a aprins, nimic nu va mai fi ca până acum… Cum zicea un cântec: “Love will find a way”… şi pentru problema distanţei!

Caz 2.

Cine şi-ar putea imagina că pe holurile reci şi înfricoşător de albe ale unui spital, înconjurată de boală, lacrimi, deznădejde şi suferinţă, cineva ar putea descoperi dragostea? Când stai zi de zi la căpătâiul unui bolnav, fiind abandonată de rude/prieteni/colegi simţi cum te cuprinde disperarea şi îţi pui necontenit întrebarea: “De ce mi se întâmplă mie toate astea?” Răspunsul ţi-l aduce viaţa cu numeroasele ei întorsături pline de farmec. După aproape 4 ani de când îţi puneai acele întrebări existenţiale, ai găsit răspunsul… se va afla în faţa ta, când vei spune DA la altar. Da, dacă sunteţi nedumeriţi, şi doctorii iubesc, şi ei sunt umani, şi ei se pot îndrăgosti de o fată cu ochii înroşiţi de atâta plâns la căpătâiul mamei. Şi da, uneori când el întârzie la întâlnire, chiar are un motiv întemeiat, precum alergatul după flori, inel de logodnă şi alte chestii romantice pentru că, DA, uneori, sunt romantici şi sensibili şi dornici să-şi exprime sentimentele. Este cu atât mai impresionant când totul i se întâmplă unei persoane raţionale, cu concepţii moderne de genul “căsătoria e demodată, e doar un act”. Dragostea nu va fi niciodată demodată, ba chiar va dicta mereu moda.

Fie ca focul dintre voi să nu se stingă, ci să se înteţească odată cu trecerea timpului, cauterizând trecutul dureros şi catalizând viitorul senin şi fericit!

[later edit] Special thanks pentru 2 fete deosebite care m-au înseninat şi m-au inspirat: Z şi V.

…şi cu mulţumiri tuturor celor care continuă să mă ia drept fraieră, care continuă să mă calce în picioare, care continuă în mod consecvent să mă umilească, care mă consideră preşul lor de şters bocancii înnoroiaţi… sunt încă în viaţă, încă respir şi voi căuta cu toată forţa o scăpare din rahatul în care m-am adâncit cu ajutorul vostru. Fără voi viaţa n-ar fi avut sare şi piper, iar eu n-aş fi avut inspiraţia de a scrie pe acest blog. Nu ştiu încotro mă îndrept, entuziasmul mi l-am pierdut undeva pe drum, dar cert e că voi face ce ştiu eu mai bine: să supravieţuiesc.

“Tho’ I keep searching for an answer,
I never seem to find what I’m looking for
Oh Lord, I pray
You give me strength to carry on,
‘Cos I know what it means
To walk along the lonely street of dreams
An’ here I go again on my own
Goin’ down the only road I’ve ever known,
Like a drifter I was born to walk alone
An’ I’ve made up my mind
I ain’t wasting no more time”

(Whitesnake - Here I Go Again)

Căzuse ruptă de oboseală pe primul scaun care i-a sărit în ochi, în metroul destul de liber la acea oră târzie. Un iz puternic de bere îi izbea nările din dreapta, o putoare toxică de transpiraţie o pocnea din stânga. Trei beţivi guralivi îi deranjau timpanul drept, o voce piţigăiată vorbind la telefon îi străpungea urechea stângă. Peste tot în jur numai lume ponosită, tristă, cu privirile cufundate în întunericul subteranului.

Soluţia pentru poluarea fonică a găsit-o astupându-şi urechile cu muzică. Celelalte două simţuri le-a calmat prăbuşindu-se într-o stare de amorţeală, apropiată leşinului. Pleoapele îi deveniseră grele de somn, nasul îşi minimizase capacitatea de inspirare şi expirare.

În acel moment gândurile au început să o sâcâie, asemeni unor bormaşini găurind pereţi în dimineţile liniştite de duminică. O măcinau alegerile făcute în trecut, lipsa de luciditate, precum şi starea de alienaţie în care ajunsese. O dezamăgiseră mulţi şi multe, dar înainte de toate se dezamăgise pe sine şi ajunsese să nu se mai recunoască. Îi era dor de scorpia care fusese cândva, detestând personajul pozitiv şi naiv, călcat de toţi în picioare, care ajunsese. Nebunia o făcuse să-şi implore prietenii să-i spună cuvinte rele, să-i spună că este vrăjitoarea malefică de odinioară. Însă toţi nu puteau decât să-i confirme evidentul, nu mai rămăsese nimic din duritatea, intransigenţa şi hotărârea din trecut.

Deodată simţi cum i se prelinge o lacrimă pe obraz. Fluidul care i se scurgea pe faţă avea o consistenţă groasă şi un miros ţipător, care i se părea cunoscut. Aproape că putea să vadă şi culoarea picăturii, deşi îşi păstra ochii închişi… un roşu închis asemeni vinului. Drumul lacrimei s-a încheiat la contactul cu buzele, odată cu conştientizarea gustului de sânge… Asta a declanşat alte şuvoaie de sânge să izvorască din ochi, gură, urechi, nas. O cicatrice se rupsese undeva în sufletul ei.

A continuat să sângereze până când tot sângele infectat cu bunătate s-a dus… a rămas rece. Totuşi, căldura malefică din trecut nu-şi făcea simţită prezenţa în organism. Pierise flacăra drăcească, pierise şi licărirea angelică… Îngeri şi demoni dispăruseră, în locul lor rămânând doar un imens pustiu descurajant.