O femeie (cred ca e femeie, pare ca poarta fusta) zace intinsa in fata unui sediu al ABN-AMRO. Pare ca acolo vrea sa doarma in noaptea asta. Si-a luat alaturi o sticla de apa. Tresare din cand in cand la pasii trecatorilor intarziati.

S-a terminat sesiunea, a inceput vacanta, au inceput stirile legate de codul culorilor in materie de temperatura. Lucrurile se desfasoara intr-o monotonie calma, aproape enervanta. Inceputul vacantei m-a prins frecand menta intr-un internship dintr-o mare corporatie. Rabdarea imi este pusa la incercare, fiind lipsita deocamdata de computer si internet la locul de munca. Mi s-a sugerat sa nu ma plang de aceasta perioada de inceput, deoarece in scurta vreme voi fi pusa la treaba. Sunt curioasa cand va incepe munca propriu-zisa, daca imi va placea ce voi face si mai ales, cat de solicitanta va fi aceasta munca. Inca nu imi este clar ce voi avea de facut, insa presimt ca va fi o rutina ce se va incadra perfect in monotonia de care pomeneam mai sus.

Urmatoarele 2 weekenduri mi-am programat evadari din acest Bucuresti canicular. Voi lua drumul muntelui pentru a-mi incarca bateriile pentru ce va urma. Sper sa nu ma cuprinda delasarea si lenea intr-atat incat sa neglijez acest blog. Am ceva planuri de restructurare a Electrosocurilor…

Bafta tuturor pe la servici/internshipuri/practica si vacanta placuta!

Somn usor pe oriunde ati decide sa va petreceti noaptea (la lumina unor reclame, sub cerul instelat sau intr-un pat confortabil)!

A voastra,
Foxana

No comment.

Vulpita noastra dragalasa de foc a implinit cine mai stie cati anisori, si a ajuns la versiunea 3! S-o sarbatorim toti cum se cuvine si sa contribuim la un nou record mondial!

Pentru Z, cu drag…

1. Sprijin şi încurajez generaţia tânără de regizori!
2. Sunt împotriva mentalităţilor arhaice prezente în sistemul universitar!
3. Mesaj pentru profii învechiţi şi prăfuiţi de la catedra de regie din UNATC: “Teacher, leave the kids alone!”

Pink Floyd - Another Brick in the wall

Notă: Acest scurt-metraj nu a primit vreo şansă la “naşterea” lui în facultate, dar a beneficiat de apreciere în cadrul festivalului de film studenţesc CineMAiubit

Ian Brown - Nah nah

Nu, nu e încă un articol virulent despre campania electorală şi despre nemulţumirile mele cu privire la nemernicii de la primărie… este doar o înşiruire de evenimente şi observaţii personale făcute în plimbările mele prin acest oraş nevrotic.

1. La puţin timp după ce pomeneam de inexistenţa unor coşuri de gunoi eco-friendly, am sesizat apariţia a 3 tomberoane lângă “şantierul” liniei lui 16, pe care stătea scris UE-friendly mai mult: Hârtie, Plastic, Sticlă. Evident toate erau pline cu moloz şi alte cele şi evident nu erau golite niciodată.

2. În zonele super aglomerate precum Universităţii, Romană, au apărut roboţeii electorali, acei tineri care, din convingere sau nu, agasează trecătorii cu fluturaşi şi alte obiecte imprimate cu moacele diverşilor candidaţi. PNL-ul dă becuri, frate! (incandescente pentru că se pare că Ludovicel nu le are cu trendul Global Warming) PD-L-ul împarte pungi portocalii cu pixuri şi alte rahaturi. Dar nu le împarte orişiunde, ci ţi se înfiinţează chiar la uşa apartamentului. Păcat că nu am fost de faţă la următoarea întâmplare, altul ar fi fost deznodământul… Tata s-a trezit cu “caravana” portocalie la uşă: 4-5 tineri toţi portocalii şi toţi ţinând pungi de aceaşi culoare în mâini.
Portocalii: Bună ziua! Suntem de la… (poezioara învăţată)
Tata: Da, da, da… (Apoi, ochii mari): Aaaa… aveţi puuungi?! (Întinzând mâna către una din pungi, ignorând poezia recitată sârguincios de către portocalii): Sunt pentru mine, nu?
Portocalii: Da, da… Ştiţi, am vrea să vă notăm numele…
Tata (în continuare absorbit de pungă): Scrie pe uşă.
Portocalii: Un număr de telefon ne puteţi da?
Tata (brusc trezit din reverie): NU… aa… nu am telefon! (Trânteşte uşa)

3. Mergând pe Bd. Dacia într-un lung drum spre casă, trec pe lângă un grup de liceeni care stăteau frumos la o ţigară. Liniştea lor a fost deranjată de o damă care îşi plimba patrupedul: “Hey, tu băiatul, de ce arunci ţigara pe jos? Da, tu băiatul în tricou maro…” Mergeam prea repede ca să mă opresc şi să-i aplic replica ce ar fi meritat-o: “Dar tu cucoană, de ce laşi căcatul javrei tale în mijlocul drumului în loc să-l strângi şi să-l iei cu tine?!”

4. Şi în cele din urmă, m-am ciocnit de acea categorie socială care mă scoate din sărite la culme şi despre care am mai scris. Categoria “pipiţe de piaţă”, numite şi “târfuliţe de mahala” sau pur şi simplu: categoria “fatăăă!” Episodul în sine nu a constat decât în simpla interacţiune cu una din aceste specimene şi primirea unei reacţii tipice din partea ei: ţipete, tupeu, înjurături şi nelipsitul “fatăăă”. Înjurătura mea printre dinţi nu a avut acelaşi efect “educativ” pe care l-ar fi avut un upercut de stânga şi lipirea cu moaca de asfalt, urmată de aplicarea unei amprente de adidas pe ţeasta ei mult prea subţire. Ah, dar mă îndoiesc că ar fi avut vreun efect asupra ei… individele astea par făcute din plastilină.

Cam atât pentru astăzi… dacă s-a terminat melodia până aţi terminat de citit înseamnă că aţi visat cu ochii deschişi la o confruntare cu o “fatăăă”!

Mi s-a transmis o leapşă. (sună de parcă mi s-ar fi transmis o răceală) Având în vedere că se întâmplă rar să primesc aşa ceva, iată abordarea mea.

1) Mărimea contează?
Da.

2) Număr de parteneri/partenere?
Pierdut numărătoarea. O resetez din vara asta.

3) Poziţie preferată?
Central şi deasupra.

4) Eşec?
Shit happens sometimes.

5) Angelina Jolie sau Jessica Alba? Brad Pitt sau Orlando Bloom?
Brad Pitt până la pensie. (A lui evident!)

6) Alina Plugaru sau Bambola?
WTF?! Jenna Jameson.

Transmit microbul mai departe: Shpid3r, Andrei, Hell.

Habar n-aveam unde mă duc şi ce o să văd/aud. Câştigasem o invitaţie la un concert “surpriză” organizat de Stella Artois la Ateneu, ieri seară. Nu mică mi-a fost mirarea să văd multă lume bună din presă şi advertising adunată în holul Ateneului. Chelneri cu tăvi pline de bunătăţi roiau printre invitaţi, iar pe margini fuseseră amenajate baruri de unde puteai să serveşti pe gratis bere de cea mai bună calitate.

Când mi s-a şoptit la ureche că ar cânta un pianist belgian mi-am zis: “Bleah… să vezi ce o să mă plictisesc acuma…” Drept consecinţă a acestor gânduri m-am aşezat la marginea unui rând, cât mai în spate. În scurt timp de la începerea concertului, am fost atât de puternic impresionată de muzica lui Mertens încât m-am hotărât ca după pauză să mă mut mai în faţă. Şi aşa am ajuns fix lângă scenă, alături de fotografii din presă.

Sala nu era plină, mulţi dintre cei care câştigaseră, ca şi mine, invitaţii pe internet şi n-aveau habar la ce merg, au plecat după puţin timp. Cu toate acestea, cei care am rămas am aplaudat atât de furtunos încât am prelungit concertul cu nenumărate bisuri. Evenimentul s-a terminat cu jumătate de oră mai târziu decât era programat.

M-am ales şi cu un trandafir ochios de la animatoarele Stella Artois la ieşirea din Ateneu.

În concluzie, a fost o seară reuşită, iar Stella Artois a reuşit să aducă oameni din diverse medii sociale la acest concert, reuşind totodată să culturalizeze şi inculţii dependenţi de internet ca mine.

[Filmuleţele făcute de mine le voi posta imediat ce reuşesc să le uploadez. Până atunci vă las să vă desfătaţi cu una din piesele care mă obsedează după concertul de aseară: Wim Mertens - Struggle for pleasure]

Curtea Exterioara a Palatului Topkapi, Istanbul

Gradina Palatului Topkapi, Istanbul

A se observa uniforma si seriozitatea cu care isi indeplinesc sarcina. Observati vreo deosebire fata de cum se petrec lucrurile in Bucuresti? (Summitul nu se pune la socoteala! :P)